e spune că "bunătatea este lanţul de aur cu care societatea este legată", şi pe drept cuvânt, pentru ca o societate să existe are nevoie de mai mult decât de prosperitate, înţelepciune şi hărnicie, are nevoie de bunătate, dărnicie, împreună simţire.
Acest cuvânt a ajuns atât de terfelit în "noroiul" prefăcătoriei, încât cu greu mai putem deosebi adevărata lui valoare.Ce mai poate fi bun în această lume? Cine mai poate avea nevoie de bunătate cu adevărat? Ce mai poate fi numit dărnicie, fără să poarte un interes ascuns? Şi atunci când oferi, de unde poţi ştii dacă celălalt a înţeles valoarea sacrificiului pe care l-ai făcut?
