Fundatia Alinare

Primii pasi in educatie


Add this to your website

 

Toata viata este o scoala, insă primii ani de viata reprezinta debutul educatiei si sunt cei mai importanţi ani. 

Educaţia are drept scop formarea caracterului, deprinderilor, dezvoltarea personalităţii într-un sens pozitiv, întocmai dezvoltării unui pom sub îndrumarea grădinarului. 

Rolul părintelui este deci hotărâtor în creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilului.

În familiile defavorizate, o nevoie acută o reprezintă preocuparea pentru educaţia copiilor.

De cele mai multe ori întâlnim părinţi fără educaţie sau cu un grad scăzut de educaţie şcolară (maxim 8 clase şi foarte rar 10 clase). În lipsa acesteia veniturile sunt mici, insuficiente pentru acoperirea nevoilor unei familii, în special când aceasta este numeroasă.

Cei care au de suferit cel mai mult sunt copii, care neavând părinţi care să fi primit o educaţie corespunzătoare,vor copia modelul părinţilor.

Pentru a întâmpina o astfe de situaţie, am deschis un program de educaţie numit "Primii paşi în educaţie", care se adresează copiilor beneficiarilor aflaţi în program cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani.

Prin programul dezvoltat urmărim pregătirea copiilor pentru anii de şcoală, meditarea la diferite materii a celor integraţi deja în sistemul de învăţământ primar şi transmiterea de valori morale de înaltă calitate (bune maniere - comportament adecvat în societate). În desfăşurarea acestui program, interesul şi implicarea părintelui, este obligatorie. Părinţii sunt de multe ori martori ai lecţiilor desfăşurate de către personal, astfel că ajung să deprindă obiceiuri pozitive pe care le  împrumută acasă, ajung ei înşişi să relaţioneze cât mai eficient cu copii. 

Ajunşi în clasa întâi, copii nu mai duc lipsa cunoştinţelor acumulate de ceilalţi în grădiniţa, iar rezultatele sunt uimitoare! Copii obţin rezultate deosebite la şcoală, până acolo încât profesorii ne solicită sprijinul pentru meditarea şi a altor copii.

Din lipsă de spaţiu, şi sprijin financiar, acest program este restrâns la un grup mic de copii - maxim 5-6 copii preşcolari şi 2 copii şcolari. Aceştia aparţin familiilor defavorizate aflate în programul Fundaţiei.

Părinţii sunt impulsionaţi să acorde importanţă  educaţiei copiilor şi să-i stimuleze pe copii în continuarea pregătirii şcolare, astfel încât viitorul acestora să fie mai luminos! 

 

10865388-kindergarten-kids